Home » Știință » Sistemul Solar are două planuri de aliniere în jurul Soarelui

Sistemul Solar are două planuri de aliniere în jurul Soarelui

Sistemul Solar are două planuri de aliniere în jurul Soarelui
Planul principal de aliniere este rezultatul modului în care s-a format Sistemul Solar în urmă cu peste patru miliarde de ani. Credit foto: Pixabay
Publicat: 03.10.2020

Planul principal de aliniere este rezultatul modului în care s-a format Sistemul Solar în urmă cu peste patru miliarde de ani.

Astronomii explică faptul că atunci când ne uităm la Sistemul Solar, planetele sunt mai mult au mai puțin aliniate cu planul ecuatorului solar. Această aliniere se numește ecliptică și se crede că este o urmare a modului în care s-a format Sistemul Solar, dintr-un un disc plat de praf și gaze care se învârte în jurul Soarelui și care, sub acțiunea forțelor gravitaționale a dus la formarea planetelor, sateliților, asteroizilor și a altor obiecte solide.

Cu toate acestea, există câteva corpuri care se mișcă în afara acestui plan, în principal comete ale căror orbite durează sute până la zeci de mii de ani, și care se află în cele mai îndepărtate zone ale Sistemului Solar, în norul Oort, format din corpuri înghețate. Conform unui nou studiu, unele dintre aceste comete par să se alinieze de-a lungul unui plan orbital diferit, ceea ce oamenii de știință numesc numesc „ecliptica goală”, rotită cu 180 de grade în raport cu polul galactic, notează Science Alert.

O descoperire care poate oferi detalii despre formarea Sistemului Solar

Cercetătorii explică faptul că nu pot observa de fapt întreaga orbită a acestor comete de lungă durată, acestea unt mici și oferă o lumină slabă. În plus, astronomii nu au la dispoziție tehnologia pentru a vedea aceste corpuri trecând de un anumit punct, la care se mai adaugă și faptul că orbitele lor sunt mult mai lungi decât viața umană. Cu toate acestea, atunci când se apropie suficient de mult de Soare pentru ca pentru a fi detectate, oamenii de știință pot să se folosească de traiectoriile și viteza lor pentru a deduce întreaga orbită.

Arika Higuchi, expertă a Observatorului Național Astronomic din Japonia, alături de colegii ei lucrează de ceva timp la calcularea orbitelor cometelor de lungă durată. Făcând acest lucru, au observat ceva interesant despre punctele din orbite, în care aceste corpuri se află cel mai departe de Soare.

Acest punct se numește afeliu și ar trebui să rămână destul de aproape de ecliptică pentru corpurile ale căror orbite au provenit din acel plan. Pentru unele dintre cometele de lungă durată, observațiile confirmă teoriile. Dar a existat un al doilea grup de comete de lungă durată pentru care proiecțiile nu au indicat un afeliu compatibil cu ecliptica. Dar nici orbitele lor nu sunt distribuite la întâmplare, în schimb, păreau să se alinieze de-a lungul unui al doilea plan orbital, relativ nepopulat.

Ecliptica este orientată cu 60 de grade în raport cu planul galactic, noua ecliptică goală este, de asemenea, orientată la 60 de grade de planul galactic, dar în direcția opusă. Oamenii de știință sunt de părere că acesta ar putea fi un indiciu al modului în care a apărut ecliptica goală.

Ar fi putut fi generat, spun cercetătorii, de undele gravitaționale, adică câmpul gravitațional al Căii Lactee. De-a lungul timpului, acest lucru ar fi putut atrage unele dintre cometele de lungă durată. De aceea, echipa explică faptul că cea de-a doua ecliptică este „goală” și asta deoarece a început inițial așa, până când, de miliarde de ani, gravitația  a populat-o cu comete.

Studiul a fost publicat în The Astronomical Journal.

Citește și:

Cercetătorii au identificat patru lumi din Sistemul Solar care ar putea să adăpostească viață

Cele mai vechi fluide din Sistemul Solar ar putea să se afle la baza vieţii biologice

Un cercetător român a ajutat la descifrarea misterului celebrului asteroid Pallas, unul dintre cei mai mari din Sistemul Solar

Un pulsar din apropierea Pământului ar putea fi responsabil pentru antimateria din Sistemul Solar

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia Domnului”
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia ...
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?